Profesorul COTIGARU este o adevarata legenda. Cand director la departamentul de cercetare al ASE era profesorul I.Gh. Rosca, profesorul COTIGARU era renumit prin intensa sa activitate de cercetare. Avea oferte pentru a obtine finantare. Si obtinea. Lucra intens si toata comunitatea stiintifica aprecia eforturile sale. Cu trecerea anilor, Profesorul COTIGARU a devenit exceptia care confirma regula. Desi avea o varsta inaintata, prin felul in care era prezent in comunitatea cercetatorilor, arata ca are multe de spus in domeniul sau de activitate. Era un exemplu de vioiciune a mintii si de profunzime in gandire. Cand profesorul I.Gh. Rosca era prorector cu cercetarea la nivelul ASE am avut fericitul prilej de a sta in preajma profesorului Cotigaru de cateva ori. Erau discutii legate de strategia cercetarii si de modul in care decurg proiectele in departamentele ASE. Profesorul Cotigaru a avut numai cateva interventii extrem de scurte dar la obiect. Am avut ocazia sa-l revad pe profesorul COTIGARU venind la Consiliul stiintific sa-si sustina solutiile. Era insotit de un tanar colaborator de care se sprijinea. Avea dificultati in a se deplasa dar se vedea pe fata sa dorinta de a fi invingator in toate planurile. Mergea drept, desi mai incet, cu pasul apasat. Avea o demnitate aparte si intelepciunea sa il faceau ca de departe cei ce-l intalnesc sa-si scoata palaria, sa se opreasca o clipa si sa-l salute cu respect.
Sunt oameni tineri care ard ca un bat de chibrit. Fie pe durata celor 5 ani de facultate si dupa ce au pe diploma o medie de peste 9,90 nu sunt decat niste legume care se tarasc in viata traind din trecutul lor prea scurt. Sunt altii care nu mai au nimic de spus dupa ce trec de 35 de ani. Acestia nu m-au interesat niciodata. Omul trebuie sa stie sa-si dozeze eforturile astfel incat si la 30 de ani, dar si la 40 de ani, cu atat mai mult cand trece de 50 de ani sa arate cat de cat proaspat, fara a arata un ramolit ireversibil ca tinuta, ca atitudine si mai ales ca fapte. Cand il priveam pe Profesorul COTIGARU imi doream ca macar pana pe la 70 de ani sa-mi pastrez mintea lipede si spiritul creativ intact, pentru a nu deveni o jucarie plictisitoare care traieste in trecut si care cade pe capul celor din jur, ca si cum acestia ar fi obligati sa-mi suporte neputinta sau mai rau, senilitatea instalata brutal, fara voie si mai ales fara antecedente ereditare.
Nu mai stiu noutati despre Profesorul COTIGARU. Criza a dus la multe lucruri rele. Inclusiv eliminarea fondurilor destinate cercetarii, caci un fost asistent de socialism stiintific, nu avea cum sa promoveze cercetarea, caci in mintea lui clasa muncitoare, in drumul ei spre paradis, este cea care produce si produce si produce. Asa ca nefiind fonduri, nici programe n-au mai aparut si nici competitii. Cred ca Profesorul COTIGARU mai avea multe lucrui de spus. Traiesc cu imaginea acestui om puternic, stapan pe el si cu o dorinta de a munci dincolo de cariera sa, ce a insemnat enorm pentru cei din jur. Pentru toate, respect